Ghimbirul - utilizare si riscuri Terapii si remedii din natura

Ghimbirul creste in China, India, Africa, in Caraibe, dar si in alte zone cu climat cald. Radacina de ghimbir este cunoscuta pentru gust si aroma si este un remediu traditional, in multe culturi, de mii de ani. Ghimbirul e cunoscut ca tratament popular pentru durerile de stomac si greata, insa exista si studii in acest sens. Radacina ajuta sistemul digestiv si fluxul de saliva.

Femeile gravide folosesc ghimbirul pentru a reduce efectele greturilor matinale, mai ales in primul trimestru de sarcina. Totusi, intrebuintarea in acest scop trebuie urmarita cu atentie, cantitatile prea mari putand provoca avortul spontan.

Utilizare

Pe de alta parte, greturile provocate de vertigo, de anestezice, chimioterapie sau de raul de miscare pot fi ameliorate cu ajutorul ghimbirului.

Se pare ca aceasta radacina miraculoasa ajuta si la reducerea senzatiei de durere. 60% din femeile particiante la un studiu au simtit imbunatatiri ale starii de sanatate si dureri de intensitate mai mica.

Exista probe solide ce sustin faptul ca ghimbirul usureaza durerile provocate de osteoartrita, artrita reumatoida, dureri musculare, migrene. Unele persoane aplica felii subtiri de ghimbir direct pe piele, pentru a reduce durerile, insa nu exista studii care sa certifice ca exista o legatura intre radacina si durere.

Studiile de laborator si testele pe animale confirma ca ghimbirul are si alte calitati. Reduce umflaturile, scade nivelul glicemiei, scade colesterolul, protejeaza impotriva bolii Alzheimer si previne formarea cheagurilor de sange. Inca nu s-au efectuat teste si pe oameni, deci nu exista certitudinea acestor beneficii.

Nu exista o doza recomandata sau normala de ghimbir pentru niciuna dintre afectiunile mentionate. Cantitatea din diversele suplimente alimentare variaza de la producator la producator si e greu de stabilit o doza standard. Discutati cu medicul, daca vreti sa utilizati ghimbirul in dieta, ca si remediu natural.

Riscuri

Consumat cu moderatie, ghimbirul poate fi folosit in ceai, in aromatizarea diferitelor preparate sau ca si condiment. Daca abuzati de aceasta radacina si consumati mai mult de 5 grame pe zi, zilnic, e posibil sa apara si efectele secundare, printre care se numara gazele, arsuri stomacale, iritarea gurii. Ghimbirul pus direct pe piele poate provoca mancarimi.

Ghimbirul poate intretine sangerarea, astfel incat nu este recomandat persoanelor care sufera de diabet, probleme cardiace si gravidelor.  De asemenea, nu se cunoaste efectul asupra mamelor care alapteaza.

Interactiuni

Daca urmati un tratament medicamentos, discutati cu medicul inainte de a incepe sa luati suplimente cu ghimbir. Ar putea interactiona cu medicamentele pentru diabet sau cele pentru reglarea tensiunii arteriale.

Mancarurile asiatice fara ghimbir parca nu au acelasi gust. In bucatarie puteti folosi radacina, atat timp cat nu faceti abuz de ea.

Surse: aici si aici