Ce poti face cu un castravete?
04.02.2015
Ne miram cand auzim parintii plangandu-se ca fiii sau fiicele urasc broccoli, nu vor sa manance varza sau conopida, insa nu dam timpul inapoi pentru a ne pune si in locul celor mici.
Totusi, atunci cand vine vorba de mancare, conteaza enorm cum este prezentata sau “impachetata”, conteaza povestea din spatele farfuriei si destinatarul acesteia. Daca broccoli ar fi prezentat drept un desert special, care e unic prin faptul ca poate fi servit cu carne si e destinat doar adultilor care ii asculta pe copii, parca ar merita sa fie gustat macar. Nici macar nu trebuie sa mintim, ci doar sa credem cu adevarat in alimente si in versatilitatea lor.
Intr-un studiu publicat in Journal of Consumer Research cercetatorii arata cum o serie de respondenti care au consumat mancaruri catalogate si descrise drept “sanatoase” au apreciat ca nesatioase felurile, aceleasi care altor repondenti le-au fost prezentate drept “gustoase”. Cei din urma au fost incantati de ce au mancat.
Ayelet Fishbach, profesor de stiinta comportamentala si marketing la Universitatea din Chicago, explica: “Atunci cand oamenii simt ca sunt obligati sa manance mancare sanatoasa, acea mancare ii va face si mai flamanzi. Mai flamanzi ca inainte sa manance.”
Intr-un experiment, 51 de studenti au primit un baton proteic de ciocolata cu zmeura. Unui grup i s-a spus ca testeaza un nou produs sanatos bogat in proteine, vitamine si fibre, iar membrilor celui de-al doilea grup li s-a explicat ca testeaza un nou produs deosebit de gustos, din ciocolata cu crema de zmeura. Dupa cateva ore, cand studentilor li s-a cerut sa descrie senzatia si nivelul de foame, cei din primul grup, fara exceptie, au spus ca se simt infometati, fata de studentii din cel de-al doilea grup, care au fost mai putin infometati.
Avand in vedere rezultatele, incurajatul alimentatiei sanatoase inseamna mai mult decat a comunica ce numar de portii de fructe si legume proaspete trebuie consumate in fiecare zi. Perceptia ca “sanatos” nu va oferi si placere, pe langa nutrienti, este un mesaj deja inradacinat. Mancarea sanatoasa trebuie promovata ca gustoasa, majoritatea plecand cu ideea preconceputa ca nu e posibil.
Cine a ajuns prin restaurante rafinate si a citit descrierile din meniu stie ca papilele se pot umezi doar la auzul felului pe care il vor consuma.
Pireul de cartofi e banal, insa o crema fina de cartofi cu unt auriu si parfum de rozmarin suna apetisant, chiar iti face pofta.
Supa de rosii o fi buna, insa nectar de rosii cu perle de ulei si busuioc cine n-ar manca?
Clatite cu ciocolata face toata lumea, insa asternuturi fine pentru spuma de ciocolata cu menta si picuri de miere cine are ocazia sa manance?
Roade tu o salata, eu voi manca frunze verzi de salata, rucola si rosii cherry stropite cu ulei extravirgin de masline, otet balsamic si innobilate cu branza proaspata. Desi e acelasi lucru, prezentarea, marketingul face diferenta.