publicat la 25 Decembrie 2011 (494 afişări)

Cârnaţii proaspeţi au prostul obicei de a crăpa la prăjit, încercaţi să-i cufundaţi în apă fierbinte, apoi să-i treceţi prin făină, abia apoi să-i prăjiţi, veţi vedea că nu vor mai crăpa. În plus, sunt mult mai gustoşi.
publicat la 11 Iunie 2011 (543 afişări)

Vară din nou, iarăşi soare, iarăşi prilej de plajă, doar n-o să privăm trupul de beneficiile razelor soarelui, care pe lângă că oferă o strălucire aparte pielii, ne mai şi încarcă de energie pozitivă. Asta dacă facem totul ca la carte. Ce înseamnă acest lucru? Că trebuie să ţinem cont de câteva aspecte atunci când ne expunem la soare. Mai întâi de toate, să nu înţelegem că dacă e soare, cât e ziua de lungă ne putem „prăji” fără nicio grijă şi cu pretenţia de a ne fi bronzat…cât pentru toată vara. NU, nicidecum, dacă stai să te gândeşti orele
publicat la 30 Iulie 2009 (251 afişări)

Carnea „îmbrăcată” în zahăr pudră, înainte de prăjire, va căpăta o crustă plăcută şi gustoasă în contact cu uleiul încins. Aroma uşor dulceagă combinată cu cea a cărnii vor îmbia orice musafir.
publicat la 16 Iunie 2009 (1,639 afişări)

Şi pentru ceapa călită avem un sfat: devine mult mai fragedă şi mai gustoasă dacă, înainte de a se pune în ulei încins, se trece prin făină. Şi încă ceva, ea nu se mai arde, cum se întâmplă de multe ori dacă o prăjim pur şi simplu.
publicat la 12 Iunie 2009 (445 afişări)

Pentru amatorii de carne rumenită frumos şi bine, avem un sfat: înainte de o pune la prăjit, este indicat să se lase la scurs pe şerveţele, abia apoi să se pună în tigaie. Astfel, grătarele sau fripturile se vor rumeni plăcut, uniform.
publicat la 11 Mai 2009 (1,122 afişări)

De multe ori cartofii prăjiţi nu ies aşa cum trebuie, fie absorb multă grăsime, fie se înmoaie şi nu se rumenesc… secretul este să se lase la scurs de apa în care au fost spălaţi. Astfel zvântaţi, se pun în uleiul fierbinte şi vom avea nişte cartofi prăjiţi pufoşi dar şi crocanţi, mult mai gustoşi.
publicat la 23 Aprilie 2009 (313 afişări)

Dacă vreţi să îngroşaţi supa şi totuşi nu aţi vrea să folosiţi un rântaş prăjit, incorporaţi în ea 1-2 linguriţe zeamil dizolvat în puţină apă sau un cartof curățat, tăiat franjuri.