Arhiva pentru tagul: Marea Britanie
Frigărui de miel
14 noiembrie – 1832: A fost pus în circulație primul vagon de tramvai din America, la New York, având ca pasageri funcționari publici care parcurgeau distanța dintre Prince Street și Strada nr. 14. 1922: În Marea Britanie începe să emită British Broadcasting Corporation (BBC). Ingrediente: 800 g pulpă de miel zeama de la 1 lămâie iaurt migdale măcinate sare şi piper Preparare: Se taie carnea bucăţi mici, în formă de cuburi, se asezonează cu zeamă de lămâie, sare şi piper, apoi se lasă la macerat timp de 2 ore. Se aranjează pe frigărui şi se rumenesc pe grătarul fierbinte, se
Börek cu cartofi
22 martie – In 1622 are loc masacrul din Jamestown, când indienii au masacrat 347 englezi, stabiliți în Jamestown-Virginia (SUA). În 1630 – Massachusetts Bay – scoate în afara legii posesia de zaruri, cărți de joc sau table – ca jocuri de noroc cu mize. În 1829 – cele trei mari puteri – Marea Britanie, Franța și Rusia stabilesc granițele Greciei. În 1933 președintele american – Delano Roosevelt – legalizează prin lege comercializarea berii și a vinului. Se naște în 1599 pictorul flamand – Van Dyck, iar în 1934 moare pictorul grec – Theophilos Hatzimihail. În Puerto Rico este Ziua
Sos cremos de anşoa
1 februarie – în 1884 se publică primul volum al Oxford English Dictionary, de la litera A la grupul ANT, în 1918 Rusia adoptă calendarul gregorian, iar în 1924 Marea Britanie recunoaște URSS. 1979: Ayatolahul Khomeini s-a întors la Teheran (Iran), după 15 ani de exil. În 1934 se naște Nicolae Breban, scriitor român, iar în 1944 moare Mondrian, pictorul olandez. În Etiopia este Ziua Patrioților, ce reprezintă sfârșitul ocupației italiene din 1941. Ingrediente: 1 borcănel cu anşoa 50 g unt Preparare: Se curăţă anşoa, se limpezeşte şi se îndepărtează oasele, apoi se scurge şi se pisează piure, alături de
Shake cu ciocolată şi mentă
19 ianuarie –în 1806 Marea Britanie ocupă Capul Bunei Speranțe, câtiva ani mai târziu, în 1889, statul român devine proprietarul căilor ferate de pe teritoriul României, care măsurau la acea vreme 1377 km. în 1966 este aleasă Indira Gandhi Prim Ministru al Indiei. Se naște în 1736 James Watt, inventatorul mașinii cu aburi, iar în 1905 moare Tagore, filozoful indian, care spunea că – iubirea profundă aduce dureri mari. Ingrediente: 2 linguri cremă de mentă 2 linguri cremă de cacao 2 linguri frişcă 5 cuburi de gheaţă 1 lingură ciocolată rasă 1 frunză de mentă Preparare: Se amestecă în shaker
Brioşe
30 noiembrie – 1224: Regele Ungariei Andrei al II-lea întăreşte privilegiul dat de înaintaşul său Geza al II-lea populaţiei săseşti din Transilvania. Acest act, azi pierdut, este cunoscut sub numele de Andreanum. Regiunea colonizată de aceştia, cuprinsă între Oraştie şi Baraolt, inclusiv ţinutul locuit de secui, se organizează ca un teritoriu autonom cu numeroase privilegii, în schimbul unor obligaţii financiare şi militare faţă de regele ungar; cu acest prilej li s-a asigurat dreptul de a folosi, liberi de orice obligaţie, “pădurea românilor şi a pecenegilor” 1858: Americanul John Landis Mason a patentat borcanul cu ghivent, cunoscut sub numele de “Borcanul
Varză umplută cu cartofi, de post
25 noiembrie – ziua dezastrelor naturale, în 1667 – un cutremur stâncos în Caucazi cu 80,000 victime, în 1703 – Marea Furtună din sudul Marii Britanii – cu 9,000 de victime, în 1833 un cutremur submarin din Ile Sumatra, ce a provocat un tsunami de mari proporții în coasta indoneziană, în 1839 – un ciclon în India, în orașul port Coringa, ce a distrus o flota de 20,000 de vase împreună cu mii de oameni. În 1867 –În 1950 Furtuna de zăpadă a secolului paralizează nord-estul SUA. În 1835 se năștea Andrew Carnegie, industriaș, antreprenor și filantrop scoțian, stabilit în
Rulouri cu banane
5 noiembrie – în 1831, Nat Turner, liderul sclavilor americani, este judecat şi condamnat la moarte în Virginia. Romanul Confesiunile lui Nat Turner, scris de Willian Styron, câştigă Premiul Pulitzer pentru Ficţiune în 1968. În 1968, Shirley Chisholm a fost prima femeie de culoare aleasă în Congresul american. În 1880 se naşte Mihail Sadoveanu, scriitor român. În 1930 moare medicul danez Christiaan Ejikman, cel ce a descoperit cauzele îmbolnăvirii de beriberi. Marea Britanie serbează Ziua Focurilor de Artificii. Ingrediente: Aluat clătite: 250 ml lapte 2 ouă 40 g zahăr 125 g făină 20 g unt 2 linguri zahăr pudră 1
Brodetto
4 august a însemnat abolirea sistemului feudal în Franţa (1789), dărâmarea celui de-al doilea Templu din Ierusalim, de către romani (70) şi izbucnirea Primului Război Mondial, declanşat de invazia Germaniei în Belgia şi riposta Marii Britanii. Ingrediente: 1 kg file de peşte 2 linguri făină 2 linguri ulei de măsline 2 cepe, tocate 4 căţei de usturoi, mărunţiţi 200 g pastă de roşii, diluată cu puţină apă 2 linguri oţet de vin 1 lingură vegeta 2 linguri pătrunjel verde, tocat sare şi piper Preparare: Se taie peştele bucăţi şi se trece prin făină, se pune apoi la prăjit în ulei
Conopidă a la grecque
1 iulie este Ziua Turului Franţei, având în vedere că prima ediţie s-a desfăşurat în 1903, începând cu această dată. În anul 1867 s-a înfiinţat Confederaţia Canadiană, astfel că 1 iulie este zi de sărbătoare pentru toţi locuitorii Canadei. Prinţesa Diana, prima soţie a prinţului Charles al Marii Britanii, se naşte la 1 iulie 1961; tot astăzi îşi sărbătoreşte ziua de naştere Pamela Anderson. Ingrediente: 1 căpăţână conopidă 250 ml vin alb, sec 20 boabe coriandru 10 boabe piper, zdrobite 2 lămâi 3 linguri ulei de măsline 2 linguri oţet cimbru, dafin, mărar, pentru aromă apă sare Preparare: Se curăţă
Fasole verde cu migdale şi sos de cimbru
6 mai 1889 este ziua în care s-a deschis faimosul Turn Eiffel din Paris, mândria francezilor, din acel moment fiind atracţia turistică de bază a Parisului. Un an mai târziu, tot pe 6 mai, avea loc prima deschidere a frontierelor dintre România şi Republica Moldova, eveniment numit „Podul de flori”. Este ziua în care s-a născut Tony Blair, prim-ministru al Marii Britanii, se naşte Freud, anul 1856, medic neuropsihiatru austriac, cunoscut ca părinte al psihanalizei. Este totodată ziua în care se stinge din viaţă poetul, dramaturgul, eseistul şi filosoful român Lucian Blaga (1895-1961), autorul „Poemelor Luminii”, al „Nebănuitelor trepte”. Ingrediente:












