Arhiva pentru tagul: Egipt
Tofu cu pastă de susan
Ingrediente: 5 linguri pastă de susan 1 ceaşcă făină 1 căţel de usturoi măcinat 3 linguriţe sos de soia 1 cană apă 500 g tofu cuburi Preparare Se prepară un amestec din pasta de susan, făină, usturoi şi sos de soia. Se adaugă apă şi se dă tofu prin acest amestec, apoi se aşază pe o tavă unsă şi se pune la copt un sfert de oră în cuptorul încins.
Chiftele în sos dulce-acrişor
25 iulie – se naște în 1955 top-modelul somalez Iman Mohamed Abdulmajid, a studiat Științele Politice la Universitatea din Nairobi, unde a fost descoperită de un fotograf american. S-a mutat în SUA unde a urmat o carieră de model – pe podium. După o decadă de carieră, și-a început propria afacere, înființând o companie de cosmetice, apoi o colecție de haine, Global Chic, cu un design inspirat din mediul copilăriei sale – în Egipt. Pentru câțiva ani a fost gazda unei emisiuni de modă, în plus a jucat în câteva roluri de film alături de actori celebri. S-a implicat în
Fasole la cuptor
4 februarie – este descoperit Codex Sinaiticus în Egipt, în 1859, o copie de mână a Bibliei grecești, manuscris datat din secolul 4, scris în întregime cu litere mari. În 1936 Radium este primul element radioactiv obținut sintetic. 1961: Începutul luptei armate de eliberare a Angolei de sub dominaţia colonială portugheză, condusă de Mişcarea Populară pentru Eliberarea Angolei – MPLA. Este Ziua Luptei împotriva Cancerului. Ingrediente: 1 kg roşii 500 g fasole cu bob mare 1 linguriţă zahăr sare piper 4 linguri pătrunjel tocat 1 lingură oregano 1 linguriţă busuioc 1 ceaşcă ulei de măsline 1 lingură sos de roşii
Piramidele din marginea metropolei Cairo (2)

Cel mai mare oraş al Africii are populaţia României Cairo, cu toate misterele antice şi istoria ascunsă în inima celei mai mari capitale din continentul Africa, este excursia la care pornim chiar din a doua zi a sejurului. Plecarea este la ora 1.15, ne luăm pachete cu mâncare şi câte o haină cu mâneci lungi pentru că pornim noaptea şi ne vom întoarce seara, când temperatura este de circa 16 grade. Excursiile pe care le va face grupul nostru în cele şapte zile de Egipt au la dispoziţie un singur autocar, care asigură apă îmbuteliată şi aer condiţionat. În circa
Jurnal de călătorie în ţara misterioaselor piramide antice (1)

Egiptul în decembrie, Hurghada şi marea Istorie, cultură, mister, enigme ale antichităţii, Nil, piramide, temple, faraoni, Tutankhamon, Cleopatra, mare, munţi, deşert, lume arabă, Islam sunt doar câteva dintre emblemele şi de o potrivă atracţiile Egiptului, o ţară în care, poate, fiecare dintre noi am visat să ajungem o dată în viaţă. O ţară în care fiecare loc este plin de istorie ascunsă ori parţial descoperită şi care îşi provoacă şi năuceşte vizitatorii la fiecare pas, prin aglomerarea de contraste şi neobişnuit. A ajunge în decembrie într-o ţară cu climă subtropicală este o experienţă inedită, pentru cei ce vor coboarî cu
Oraşul celor o mie de minarete

Egiptul a fost în antichitate ţara aurului – esenţa nemuririi, a divinului, printre care strălucesc imaginile zeilor. Până la apariţia creştinismului şi islamului, egiptenii antici se bazau pe o serie de credinţe şi mituri religioase, neavând o identitate naţională, ci fiind mai degrabă „conduşi” de zei şi practici religioase aparte. Şi cine nu a auzit de zeul Ra, chintesenţa tuturor zeilor, personificare a Soarelui, cel mai puternic şi mai venerat între zei, reprezentat de regulă prin imaginea unui om cu cap de şoim, deasupra căruia poartă un disc solar, înconjurat la rândul lui de trupul „zeiţei-cobră”, sugerând astfel puterea zeului
Plăcintă de pui
23 iulie înseamnă, în Egipt, Aniversarea Revoluţiei din 1952, iar în România, Ziua presei militare: în 1859 apărea la Bucureşti prima publicaţie a Armatei Române, Observatorul militar, diariu, politicu şi scientificu. Catolicii o pomenesc astăzi pe Sfânta Brigita, călugăriţă suedeză, de origine nobilă, întemeietoare a ordinului Răscumpărătorului. Ingrediente: 550 g piept de pui dezosat, tăiat cubuleţe 5 ouă, bătute 500 ml lapte 200 g smântână 400 g făină albă ulei 1 linguriţă sare Preparare: Se încinge cuptorul şi se unge o tavă cu ulei. Într-un bol se combină făina cu sarea, se adaugă ouăle şi laptele, se omogenizează bine şi












