Gripa porcină

65 de cazuri probabile în Statele Unite, peste 1000 posibile infestări în Mexic şi câteva decese, altele în Spania, Marea Britanie, Croaţia…acesta este subiectul central al ultimelor zile, în întreaga lume, şi pe bună dreptate, situaţia este îngrijorătoare, după cum avertizează şi Keiji Fukuda, vicepreşedintele OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) care susţine că nicio regiune din lume nu este ferită de această boală cauzată de virusul gripal porcin. Despre ce este vorba de fapt? Specialiştii vorbesc despre un virus gripal în componenţa căruia intră viruşi ai gripei aviare şi porcine, combinaţi cu viruşi ai gripei umane. Spre deosebire de gripa
“Curăţenia” de după Paşti

Frumoase sărbători pascale…v-aţi dus…Minunate clipe alături de cei dragi nouă, pace şi voie bună…şi ce bune au fost ouăle roşii, mielul fript, drobul, cozonacul, vinul, toate delicatesele preparate cu această ocazie. Şi totuşi mesele îmbelşugate din ultimele zile nu puteau să nu aibă şi urmări neplăcute, la nivel digestiv. Organismul nostru, obişnuit cu „dieta” postului Paştelui, se resimte după această bruscă trecere la mâncărurile saţioase, specifice sărbătorii Paştelui. Preparatele din tradiţionala carne de miel au fost poate cele mai vânate în această perioadă, dar este cunoscut faptul că sunt greu de digerat, fiind bogate în grăsimi. Aşa că nu e
Detoxifierea organismului

Am văzut un om beat pe stradă, ştiţi cum e…abia se mai putea ţine pe picioare, slăbit şi fără energie, fără chef de viaţă, nici măcar euforica stare de început nu mai persista, un punct de degradare în forfota de paşi ce grăbeau fiecare spre destinaţii proprii…Şi iar îl văd, şi a doua zi, şi a treia…şi tot aşa…numai dezalcoolizarea îl poate ajuta… Oare nu aşa ne simţim de multe ori, lipsiţi de orice vitalitate, şi totuşi nu am băut nimic, poate nici măcar apă…deşi nu strica deloc măcar un pahar cu apă…Când e vorba despre corpul nostru şi starea
Dieta şi înviorarea de primăvară spun “nu” asteniei

Vorbeam zilele trecute de faptul că primim cu deosebită încântare primăvara. Ieşim dintr-o iarnă friguroasă, anotimpul sedentarismului, cu o alimentaţie bogată în proteine şi grăsimi (la care am avut acces mai uşor), prin urmare avem nevoie de o înviorare cu minerale şi vitamine, de o detoxifiere pe toate planurile, nu doar din punct de vedere alimentar, ci şi fizic şi mental. Durerile de cap, articulare, oboseala, indigestia, răceala frecventă, senzaţia de balonare, de abdomen proeminent, toate acestea apar în urma unei alimentaţii dezordonate, care, la rândul ei, duce efectele mai departe, asupra aspectului fizic şi a stării de indispoziţie, iritabilitate.
Păducelul vindecă bolile de inimă

Acest mic arbore rezistent, din familia Rozacee, este întâlnit la noi, în zonele de deal, până către munte, mai ales în zonele unde pământul conţine argilă. Păducelul (Crataegus monogyna), datorită proprietăţilor sale terapeutice, mai este numit şi floarea inimii. Nici o altă plantă din lume nu ştie să vindece inima precum el. Grecii obişnuiau să folosească planta drept ornament la nunţi, iar romanii le aşezau în leagănul sugarilor, având credinţa că astfel vor ţine la distanţă spiritele rele. Una din cele mai importante informaţii din istorie este că, din ramurile păducelului a fost împletită cununa de spini care a însângerat
Alimentaţia împotriva frigului

În ultima vreme, în ultimele două săptămâni, să zicem, cea mai des auzită replică, folosită de multe ori şi în loc de salut, a fost “Vai, ce frig…”, “E prea frig, nu mai pot” sau ceva în genul ăsta. Şi aşa este, într-adevăr, e o perioadă mult prea rece, mai ales pentru cei care nu încearcă să regleze cumva situaţia, să o îmbunătăţească. Ştim cu toţii că putem să ameliorăm starea noastră de frig, de tremur continuu, fie prin mişcare (deşi sincer, dacă ar fi să ies la o “plimbare” sau la o tură de parc, m-aş alege cel mai
Coagularea sângelui se face prin vitamina K

Vitamina K, vitamina coagulării, se găseşte sub trei forme: vitamina K (fitochinona) sintetizată de plante verzi, vitamina K2 (farnochinona) sintetizată de micro-organismele de putrefacţie din tubul digestiv şi vitamina K3 (menadiona) care e singura hidrosolubilă (se dizolvă în apă). Are rol în sinteza hepatică a patru factori ai coagulării: II, VII, IX şi X, ceea ce determină, în caz de hipovitaminoză K sau de afecţiuni hepatice, tulburări ale mecanismelor coagulării cu riscul hemoragic aferent. Carenţa vitaminică apare printr-un aport alimentar scăzut, reducerea florei microbiene intestinale normale ca urmare a administrării timp îndelungat de antibiotice per-oral sau în caz de tulburări
Aloe Vera – planta nemuririi

Este o plantă subtropicală din familia liliaceelor. Există peste 250 de specii de aloe, dar aloe vera (Aloe Barbadensis Miller) este cea mai cunoscută, datorită efectelor sale terapeutice extraordinare, ea fiind considerată un veritabil medicament natural. Numele “Barbadensis Miller” l-a primit după botanistul Miller, care a descris pentru prima dată planta din insulele Barbados, iar denumirea de aloe provine de la “aloeh” (cuvânt arab) ce înseamnă sevă cristalină şi amară. Planta, în comerţ, este cunoscută sub numele de “aloe vera” – Vera (cuvânt latin) înseamnă “adevărat”, denumire ce se datorează efectului său foarte puternic în terapie. Vechii egipteni o numeau
Vitamina E – vitamina fertilităţii

Vitamina E, denumită şi vitamina fertilităţii, prezintă un important rol pro-fertil, fiind indispensabilă pentru integritatea organelor reproductive la ambele sexe. De asemenea, mai are un rol important antidistrofic, asigurând o bună troficitate a sistemului muscular şi a celui nervos. Există anumite grupe populaţionale cu predispoziţie spre carenţă vitaminică E, cum ar fi nou-născuţii, copiii prematuri, precum şi persoanele ce prezintă boli care merg cu sindroame de malabsorbţie intestinală. În unele situaţii necesarul zilnic al acestei vitamine este crescut, şi anume, ea se pierde printr-o prelucrare crescută a alimentelor ingerate (prăjire excesivă, fierbere un timp mult prea îndelungat). Consumul excesiv de













