Tradiţii bulgăreşti

Ştiţi ce înseamnă „martenitsa”? Ei bine, da, şi vecinii noştri poartă mărţişor din 1 până în 22 martie, sau până în ziua în care văd prima barză, prima rândunică sau primul pom înflorit. Martenitsa este putător de noroc, iar despărţirea de acest obiect presupune diferite ritualuri care diferă de la regiune la regiune. Unii, după ce nu îl mai „folosesc”, îşi leagă mărţişorul de creanga unui pom fructifer, transferându-i astfel acestuia norocul şi prosperitatea. Alţii îl ascund sub o stâncă şi spun că insecta care îl va găsi îi va binecuvânta cu sănătate, prosperitate, etc. Se pare că tradiţia mărţişorului
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Constantin (306-337) şi Elena sunt doi dintre cei mai importanţi sfinţi ai creştinismului, fiind celebraţi atât în calendarul ortodox, cât şi în cel romano-catolic. Constantin era nepotul împăratului roman Claudiu şi cel care, la începutul secolului al IV-lea d.H., prelua de la tatăl său tronul în insulele Britaniei. Se spune că, în 28 octombrie 312, mânat de credinţă şi de semne divine, Contantin a cucerit de la Maxenţiu sceptrul Romei. Lui i s-a arătat pe cer crucea şi mesajul “in hoc signo vinces” („cu acest semn vei învinge”), el şi-a inscripţionat pe steaguri semnul crucii şi tot el a zidit,
Paștele: Sărbătoarea Învierii

Hristos a Înviat! Paștele este sărbătoarea supremă a creștinilor, sărbatoare cu care se încheie această săptamână numită a patimilor, ultima săptămână din Postul Paștelui. Impropriu numită a patimilor deoarece nu putem crede că Domnul nostru Iisus Hristos ar fi avut patimi, corect numindu-se a “patimirilor” astfel zugrăvindu-se mai bine toate încercările prin care a trecut Mântuitorul în această săptămână dinaintea Învierii. În Săptămâna Mare, cum mai este numită în popor, ar fi de remarcat ultimele zile: Joia Mare, Vinerea Mare, Sâmbăta Mare și Duminica Învierii. În Joia Mare, tradiția populară spune că răposații se întorc pe la casele lor și
Sfârşitul postului Crăciunului şi colindul

Astăzi este Ajunul Crăciunului, zi aşteptată de toată suflarea creştină, copiii fac ultimele repetiţii la colinde, adolescenţii pregătesc sceneta cu Irod sau biserica Viflaimului, tinerii dinainte de însurătoare trăiesc bucuria întâlnirii cetei de prieteni, care umblă a colinda de-a lungul satului într-un adevarat maraton al colindelor şi jocului. Tot azi este ultima zi de post ortodox, o zi aspră de ajunare, în care nu se mănâncă nimic până la apariţia primei stele pe cer, şi asta în amintirea stelei călăuzitoare, după care au calatorit magii ca să afle pe pruncul Iisus. Astăzi se sfârşeşte postul de saşe săptămâni care ne
Bucătăria cubaneză

O combinație de miresme îmbătătoare, gustul cubanez este unul fără granițe, o combinație africană, caraibiană, spaniolă și nu numai. Numele țării, Cuba, provine din limbajul indigenilor TAINO, populația indigenă cubaneză, de dinaintea lui Columb, și înseamnă “loc in centru”, adică cea mai mare insulă din Caraibe, cu văi fertile, atât de frumoasă încât Columb a crezut c-a descoperit în 1492 Grădina din Eden. Acesta, împreună cu marinarii săi au gustat pentru prima dată aici porumb, cartofii dulci, dovleacul, ardeiul, o cremă din lapte, ouă, zahăr și arome. Înainte de Columb, indigenii erau agricultori înnăscuți, cu tehnici avansate de acvacultură. În
Acoperământul Maicii Domnului

La 1 octombrie se prăznuiește pomenirea Acoperământului Maicii Domnului. La această sărbătoare creștin-ortodoxă ne propunem să invocăm sprijinul și ocrotirea Fecioarei Maria, toate acestea pentru a ne aduce aminte de minunata arătare a Maicii Domnului din Constantinopol în vremea împăratului Leon Înțeleptul. În ziua de 1 octombrie, la biserica mănăstirii Vlaherne din Constantinopole, unde se păstra Brâul Maicii Domnului, avea loc o priveghere de noapte. Către dimineață, Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, au văzut pe Fecioara Maria împreună cu cete de îngeri și cu sfinți întinzând omoforul sfânt asupra orașului Constantinopole și a
Echinocţiul de toamnă sau Târ-nainte, târ-napoi

Pe 23 septembrie 2010, ora 05:09, este echinocţiul de toamnă, care semnifică începutul toamnei astronomice în emisfera nordică şi a primăverii astronomice în emisfera sudică. În acest moment ziua este egală cu noaptea, după care începe să descrească până la solstiţiul de iarnă, în 21 decembrie. Soarele răsare şi apune exact în punctele cardinale EST si VEST. Echinocţiul de toamnă marchează şi începutul Anului Masonic. Stând sub semnul bucuriei noii recolte şi al belşugului toamnei, echinocţiul de toamnă este sărbătorit în emisfera nordică din cele mai vechi timpuri. Geto-dacii sărbătoreau la această trecere dintre vară spre toamnă moartea şi renaşterea
YOM KIPPUR

Este cea mai importantă sărbătoare a evreilor şi zi de post, marcată printr-o serie de rugăciuni de căinţă. Acum, evreul petrece cea mai mare parte din zi în sinagogă, poartă haine albe, nu bea lichide, nu face baie, nu poartă pantofi de piele, îşi mărturiseşte păcatele şi se abţine de la orice plăcere trupească. Începând cu vârsta de 12 ani (fetele) şi 13 ani (băieţii), toate persoanele credincioase, cu excepţia bolnavilor, trebuie să se îndepărteze de materialitate în ziua de Yom Kippur. Cum aceasta este o sărbătoare, este obligatoriu să fie însoţită totuşi de o masă: masa din ajun, “Seudah
Sfârşitul Postului Ramadan la musulmani – EID FITR

Lumea islamică este cu preponderenţă musulmană, religia fiind Islamul, în acest sens unul dintre cei 5 stâlpi ai Islamului (stâlpul 4) este postul din luna Ramadan, a noua lună a calendarului Islamic, luna în care i-a fost revelat Coranul (qur’an) profetului Muhammad. Conform Qur’an-ului Anul are 12 luni. Musulmanii se bazează pe LUNĂ ca să calculeze începutul şi sfârşitul lunii, acestea sunt: Muharram, Safar, Rabih Al-Awal, Rabih Al-Thani, Jumadah Al-Ula, Jumadah Al-Thaniyah, Rajab, Shaaban, Ramadan, Shawal, Thu-l Qi’dah, Thu-l Hijjah. Pe durata acestei luni, Ramadan, musulmanii ţin post de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, şi constă în abstinenţă
Naşterea Maicii Domnului sau Sântămărie Mică

În 8 septembrie sărbătorim Naşterea Preasfintei Stăpânei noastre – Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria. Tatăl Născătoarei de Dumnezeu este Ioachim, de neam împărătesc, fiind fiul lui Barpatir din neamul regelui David. Ana, mama Fecioarei Maria, este fiica lui Matan din tribul lui Levi. Ioachim si Ana au primit la bătrâneţe Darul dumnezeiesc, după multă rugăciune, post şi lacrimi, astfel cei doi sfinţi rămânând în rugăciunile oamenilor când sunt invocaţi pentru mijlocirea naşterii de prunci. Arhanghelul Gavriil a vestit celor doi darul pe care îl vor primi drept rasplată la rugaciunile lor şi pentru credinţa de care au dat












