Daily Archives: 25 Ianuarie 2010

Broccoli cu susan şi ghimbir

25 ianuarie – În 1879 este fondată Banca Națională a Bulgariei. În 1755 a fost fondată Universitatea din Moscova. În 1970 are loc premiera filmului MASH. Se naște în 1627 Robert Boyle, fizician și chimist irlandez, iar în 1947 moare faimosul gangster american Al Capone, poreclit și Scarface. În Rusia este Ziua Studenților. Ingrediente: 500 g broccoli, rupte în buchețele și tăiate în 2 2 căţei de usturoi mărunţiţi 125 ml supă de pui sau de legume 1 lingură seminţe de susan 1 lingură ghimbir proaspăt, ras 1 lingură sos soia 1 lingură ulei de susan negru 1 lingură ulei

Reţeta zilei, Salate, Salate cu legume | Print | Nici o opinie pana acum

Jurnal de călătorie în ţara misterioaselor piramide antice (1)

Egiptul în decembrie, Hurghada şi marea Istorie, cultură, mister, enigme ale antichităţii, Nil, piramide, temple, faraoni, Tutankhamon, Cleopatra, mare, munţi, deşert, lume arabă, Islam sunt doar câteva dintre emblemele şi de o potrivă atracţiile Egiptului, o ţară în care, poate, fiecare dintre noi am visat să ajungem o dată în viaţă. O ţară în care fiecare loc este plin de istorie ascunsă ori parţial descoperită şi care îşi provoacă şi năuceşte vizitatorii la fiecare pas, prin aglomerarea de contraste şi neobişnuit. A ajunge în decembrie într-o ţară cu climă subtropicală este o experienţă inedită, pentru cei ce vor coboarî cu

Articole | Print | 1 Opinie

Sambusak

reţetă oferită de Nadia Turcu Ingrediente: Pentru aluat (varianta 1) 250 g făină albă 250 g iaurt gras 4 linguri ulei Sare 1 vârf cuțit zahăr ½ pachețel praf de copt Aluat (varianta 2) 250 g făină albă 1 pachet unt Sare, 1 vârf cuțit zahăr 4 linguri apă caldă ½ pachețel praf de copt Pentru umplutură: 300 g carne tocată de vita 1 ceapă albă mare, tocată 1 legătură ceapă verde, mărunțită 2 legături pătrunjel proaspăt mici sau 1 legătură mare Boia, piper negru, măcinat 2 linguri bahar (amestec condimente arăbești) 1 ou și 2 linguri ulei bătute, pentru

Bucataria siriană, Mâncăruri cu carne, Mâncăruri cu legume, Mâncăruri cu ouă, Reţete cu poze, Reţetele voastre | Print | 1 Opinie