Monthly Archives: Octombrie 2009

Mirosul de pe mâini persistă

Aţi tocat ceapă sau usturoi şi mirosul de pe mâini persistă, nu dispare nicicum? Luaţi o lingură din oţel inoxidabil şi frecaţi mâinile cu ea, e cunoscut faptul că oţelul absoarbe uşor mirosul. Dacă aveţi la îndemână boabe proaspete de cafea, şi acestea au acelaşi efect!

Sfatul zilei | Print | 2 Opinii

Spaghete mediteraneene

26 octombrie – 1802: România: La ora 10:55, cutremur cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter; s-a prăbuşit Turnul Colţea din capitală dar şi Biserica Sfântul Nicolae din Piteşti. 1860: A fost inaugurată, în prezenţa lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Universitatea din Iaşi, cu patru facultăţi: Drept, Filosofie, Ştiinţe şi Teologie. În 1673 se naşte cărturarul Dimitrie Cantemir, scriitor şi om de ştiință român, autor al operei „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul”, prima lucrare filozofică românească. În 1957 moare scriitorul grec Nikos Kazantzakis, despre a cărui operă Zorba grecul – NY Times

Pizza şi paste, Reţeta zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Rodiile

Pentru mâncat sau pentru suc alegeţi rodiile după greutate nu după culoare, acestea sunt culese doar după ce sunt complet coapte. Cele mai grele sunt cele mai suculente. Acestea rezistă la frigider până la o lună.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Cartofi cu smântână şi caş, la cuptor

25 octombrie – 1492 – Cristofor Columb şi vasul său Santa Maria ajung pe pământul Republicii Dominicane, 1941 Germania atacă Moscova, iar în 2004, Fidel Castro anunță că tranzacțiile în dolari americani vor fi interzise. În 1921 se naşte Regele Mihai I al României, iar în 1920 moare regele Alexandru I al Greciei, în urma unei infecții a sângelui provocate de muşcătura maimuței favorite. Azi este Ziua Armatei Române. Ingrediente: 600 g cartofi fierţi în coajă 200 ml smântână 60 g unt 2 ouă fierte tare 20 g făină 150 g şuncă 60 g caş ras sare Preparare: Într-o tavă

Mâncăruri cu brânză, Mâncăruri cu legume, Mâncăruri cu ouă, Reţeta zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Uleiul de măsline

Pentru mâncărurile negătite, pentru marinate, dressing-uri la salate este ideal uleiul extravirgin, acesta se poate depozita într-un loc răcoros, întunecos 6 luni sau la congelator 1 an. Cel pus la rece devine gros şi îşi schimbă culoarea, dar va reveni la forma iniţială la temperatura camerei.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Almejas a la Pescadora

24 octombrie – 1795: Teritoriul Poloniei este divizat între Prusia, Rusia şi Austria. 1929: Bursa din New York se prăbuşeşte. Această zi a rămas în istoria Bursei cu numele de „Joia Neagră” 1931: Al Capone va fi condamnat cu 50.000 dolari şi 11 ani închisoare pentru evaziune fiscală. 1935: Italia invadează Etiopia, iar în 1945: Se înfiinţează Organizaţia Naţiunilor Unite, iar azi este Ziua Organizaţiei Naţiunilor Unite. 1891 – se naşte Rafael Molina-Trujillo, preşedintele Republicii Dominicane, asasinat în 1961 – tirania sa a fost cunoscută sub numele Era Trujillo, considerată una dintre cele mai sângeroase din secolul 20 – El

Fructe de mare, Mâncăruri cu alcool, Mâncăruri cu carne, Reţeta zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Kiwi

Fructele conţin vitamina C de 2 ori mai mult decât portocalele, tot atât potasiu cât bananele, sunt o bună sursă de magneziu, fibre şi vitamina E. Conţin doar 45 calorii.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Ciuperci cu smântână şi ceapă

23 octombrie – 1929 Marea Depresiune din SUA – după un declin al prețurilor din septembrie al acelui an, Bursa de Valori din New York începe să dea semne de panică, Marea Depresiune este colapsul economico-financiar ce precede cel de-al 2-lea Razboi Mondial. 1958: Decernarea Premiului Nobel pentru literatură scriitorului rus Boris Leonidovici Pasternak (n. 1890 – m. 1960) pentru romanul “Doctor Jivago”, devenit best-seller în Europa Occidentală, dar nepublicat în ţara de origine. 2002: Rebelii ceceni au ocupat un teatru din centrul Moscovei luând aproximativ 700 de ostatici. În 1817 se naşte Pierre Larousse, pedagog, enciclopedist şi editor francez,

Aperitive, Aperitive cu ciuperci, Reţeta zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Mierea de albine

Evitaţi să daţi miere copiilor sub 1 an, deoarece mierea poate conţine spori de Clostridium Botulinum, sistemul imunitar al copiilor nefiind încă dezvoltat în totalitate, după 1 an – sistemul imunitar devine rezistent. Mierea conţine cu 18 calorii mai mult decât 1 linguriţă de zahăr rafinat.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Pate din ficat de pui

22 octombrie – 1865: A fost fondat primul ziar muncitoresc cubanez La Aurora. 1911: A aparut revista literară, artistică şi socială Flacăra, sub directia lui C. Banu. 1964: Jean-Paul Sartre, după care existențialismul este un umanism, a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură, dar l-a refuzat, motivând într-o epistolă către Academie: Un scriitor trebuie să refuze să se lase transformat în instituţie, chiar dacă acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum. În 1811 se naşte compozitorul şi pianistul maghiar Franz Liszt, autorul Simfoniei Faust şi nu numai. În 1882 moare Ion Andreescu, pictor român, membru

Aperitive cu carne, Carne de pasăre, Mâncăruri cu alcool, Mâncăruri cu carne, Reţeta zilei | Print | Nici o opinie pana acum