Supă de peşte
12 septembrie ar trebui să ne aducă aminte de Maraton, adică de victoria grecilor asupra perşilor, în 490 î.Hr. La aceeaşi dată, dar în 1919, a fost înfiinţată Universitatea Regele Ferdinand din Cluj, a cărui prim rector a fost Sextil Puşcariu. Tot astăzi se împlinesc 127 de ani de la naşterea lui Ion Agârbiceanu (1882) şi 112 ani de la venirea pe lume a fizicienei şi chimistei Irène Joliot-Curie (1897).
Ingrediente:
5 cartofi
5 linguriţe ulei de măsline
500 g peşte tocat
1-3 căţei de usturoi, zdrobit
1 ceapă
1 L apă
1 linguriţă busuioc verde tocat
1 linguriţă cimbru verde tocat
9 roşii uscate
350 g broccoli
3 morcovi mici
1-3 linguriţe suc de lămâie
1 linguriţă pătrunjel verde tocat
sare, piper
Preparare:
Cartofii se curăţă, apoi se taie cuburi, ceapa se taie rondele, după care se călesc împreună în ulei încins, se acoperă cu apă şi se condimentează cu cimbru şi usturoi. Se adaugă roşiile tocate, se fierbe totul 15 minute, după aceea se incorporează morcovii tăiaţi felii şi broccoli rupt bucheţele. După încă 5 minute de fierbere, se adaugă peştele tăiat felii, iar după alte 10, compoziţia se condimentează cu suc de lămâie, sare şi piper, după gust.
Se toarnă totul în boluri, se garniseşte cu verdeaţă (pătrunjel verde tocat) şi se poate servi cu pâine prăjită.
Categorii: Peşte, Reţeta zilei, Supe / Ciorbe cu carne, Supe, ciorbe, borşuri.












