Monthly Archives: Septembrie 2009

Salsa di pomodoro (Sos de roşii)

14 septembrie 1895 – a adus inaugurarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă (proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny), tot această zi – în 1926 – a fost terminată prima locomotivă cu aburi, construită la Reșița. În 1928 – a fost inaugurată Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman, din Munții Bucegi – monument închinat eroilor ceferiști căzuți în timpul primului Război Mondial. Pe 14 septembrie 1321 a murit Dante Aligheri, cunoscutul dramaturg italian. Ingrediente: 500 g roşii 3-5 linguri ulei de măsline 100 g busuioc verde 1 ceapă Sare Preparare: Roşiile se curăţă de coajă şi de sâmburi,

Bucătăria italiană, Reţeta zilei, Sosuri | Print | Nici o opinie pana acum

Arţarul şi siropul său

Arbore rezistent, ce înfloreşte primăvara înainte de a înfrunzi, cu lemnul alb şi tare, cu frunze lucioase, despicate în cinci lobi lungi şi ascuţiţi, arţarul (l’érable) a fost ales ca simbol al Canadei(deoarece corespunde diviziunii provincii-teritorii) din anul 1964. Frunza de arţar apare în centrul drapelului Canadei, fiind simbolul cel mai vizibil al acestei ţări. Acest copac pare să aibă un rol important în istoria Canadei, mai ales unul comercial, arţarul fiind căutat pentru lemnul său (a cărei rezistenţă este importantă pentru fabricarea de mobilă, pentru amenajările interioare), dar şi pentru zahărul acestuia. Da, zahăr, deoarece se cunosc 10 specii

Diete/Sănătate | Print | Nici o opinie pana acum

Supă de peşte

12 septembrie ar trebui să ne aducă aminte de Maraton, adică de victoria grecilor asupra perşilor, în 490 î.Hr. La aceeaşi dată, dar în 1919, a fost înfiinţată Universitatea Regele Ferdinand din Cluj, a cărui prim rector a fost Sextil Puşcariu. Tot astăzi se împlinesc 127 de ani de la naşterea lui Ion Agârbiceanu (1882) şi 112 ani de la venirea pe lume a fizicienei şi chimistei Irène Joliot-Curie (1897). Ingrediente: 5 cartofi 5 linguriţe ulei de măsline 500 g peşte tocat 1-3 căţei de usturoi, zdrobit 1 ceapă 1 L apă 1 linguriţă busuioc verde tocat 1 linguriţă cimbru

Peşte, Reţeta zilei, Supe / Ciorbe cu carne, Supe, ciorbe, borşuri | Print | Nici o opinie pana acum

Budincă de orez

11 septembrie este ziua în care se năştea poetul român Ştefan Octavian Iosif (1875) şi fizicianul Franz Ernst Neuman, fondatorul fizicii matematice (1798). Astăzi se împlinesc 8 ani de atacurile teroriste din 11 septembrie din SUA, când peste 3.000 de oameni şi-au pierdut viaţa la New York şi Washington, DC. În amintirea acestei zile, 11 septembrie a fost declarată Ziua patrioţilor. Ingrediente: 500 ml apă 200 g orez 1,25 L lapte 1/2 baton scorţişoară 50 g nucă tocată 100 g stafide sare Preparare: Se pune apă la fiert cu sare, se adaugă orezul şi se fierbe la foc mediu până

Deserturi, Orez, Reţeta zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Chiftele din ficat

10 septembrie este data la care, în 1824, se năştea Avram Iancu (avocat), unul dinte marii luptători de la Revoluţia din 1848 din Transilvania şi conducătorul de fapt al Ţării Moţilor în anul 1849, când a comandat armata românilor transilvăneni împotriva trupelor lui Lajos Kossuth. 10 septembrie este şi data de naştere a filosofului american Charles Peirce (1839-1914), fondatorul pragmatismului. Ingrediente: 500 g ficat de miel 1 ou 250 g făină 200 ml lapte 3 cartofi 3 cepe mici 1 linguriţă pătrunjel verde tocat un vârf de cuţit praf de copt sare, piper Preparare: Se curăţă ficatul de pieliţă şi

Carne de miel, Chiftele şi găluşte, Mâncăruri cu carne, Reţeta zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Chiftele de carne în sos de ceapă

Pe 9 septembrie Coreea de Nord sărbătoreşte Ziua naţională (proclamată Republică Democrată încă din 1948) iar cu aproape 100 de ani în urmă, în 1850, California devenea stat american, al 31-lea la număr. În 1828 se năştea scriitorul rus Lev Tolstoi iar în 1898 se stingea din viaţă Stéphane Mallarmé, poet şi critic francez. După calendarul creştin ortodox, astăzi sunt sărbătoriţi Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria. Ingrediente: Chiftelele: 1 kg carne de vită, tocată 450 g carne de porc, tocată 200 g pesmet 200 ml lapte 1 ou 2 cepe albe, tocate fin 100 g unt 1 linguriţă

Carne de porc, Carne de vită, Chiftele şi găluşte, Mâncăruri cu carne, Reţeta zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Concursul Urban Lifestyle şi-a desemnat câştigătorii

Astăzi s-a încheiat tombola şi s-au extras biletelele câştigătoare pentru participanţii care au cumpărat minim 4 cărţi de bucate/comandă de pe site-ul editurii. Marele Premiu a constat într-o excursie în Grecia pentru 2 persoane, 7 nopţi, cazare cu demipensiune, în regiunea Halkidiki, la un hotel de 3*, în plus fiecare participant având posibilitatea de a câştiga unul din cele 10 seturi din colecţia Bucătăria Popoarelor. Câştigătorii sunt: Excursia în Grecia Claudia Milea – Ilfov Câştigătoarea vacanţei în Grecia trebuie să confirme plecarea până în data de 12 septembrie 2009, prin email sau prin telefon, urmând sa fie contactată telefonic pentru

Articole, Evenimente | Print | 2 Opinii

Supă de mazăre şi carne de miel

8 septembrie este data la care a fost fondată Universitatea Harvard (1636). Secolul trecut, în aceeaşi zi, 1940, se năştea una dintre cele mai de seamă interprete de muzică populară şi romanţe: Marioara Tănase. Astăzi în calendarele ortodox şi greco-catolic se celebrează Naşterea Maicii Domnului (20 î.Hr.). Nu în ultimul rând trebuie să menţionăm faptul că 8 septembrie este Ziua petrolistului, care se desfăşoară sub patronajul Sfintei Maria şi Ziua Naţională în Tadjikistan şi Coreea de Nord. Ingrediente: 250 g mazăre 500 g carne de miel 500 g cartofi 300 g morcovi 1 gulie 3 cepe mici 5 felii bacon

Carne de miel, Reţeta zilei, Supe / Ciorbe cu carne, Supe, ciorbe, borşuri | Print | Nici o opinie pana acum

Naşterea Maicii Domnului

Un moment crucial pentru creştinătate: Naşterea Maicii Domnului, sărbătorită în fiecare an pe 8 septembrie. Motiv de bucurie, de sărbătoare, dar şi de activităţi profitabile, existând obiceiul târgurilor de obiecte de tot felul, începând de la vase de lut făcute acasă, ţesături…până la bijuterii, flori, ornamente. Şi cel mai tare se bucură cei care poartă numele după cel al Sfintei Marii, astfel că fiecare Marian, Maria, Mariana, Marin etc. se bucură din plin de această zi. Rod al rugăciunilor părinţilor săi, Ioachim şi Ana (care, după o viaţă în singurătate şi mereu cu dorinţa aprinsă de a avea un copil,

Articole | Print | Nici o opinie pana acum

Supă-desert de pâine cu stafide

7 septembrie este ziua în care, în 1907, se stingea din viaţă Bogdan Petriceicu-Haşdeu, (enciclopedist, jurist, lingvist, istoric, om politic şi scriitor român). În aceeaşi zi, dar 3 ani mai târziu, Marie Curie izola prima mostră pură de radium. Astăzi este şi Ziua naţională în Brazilia, ţară care în 7 septembrie 1822 îşi proclama independenţa faţă de Portugalia. Ingrediente: 250 g pâine (din făină de orez) 5 linguriţe stafide 3 linguriţe coajă rasă de portocale 1 baton scorţişoară 100 g smântână 1 L apă 3 linguriţe gem de portocale 5 linguriţe zahăr sare Preparare: Se pune pâinea la înmuiat 5

Deserturi, Reţeta zilei, Supe, ciorbe, borşuri | Print | Nici o opinie pana acum