Daily Archives: 16 Iulie 2009

Tradiţii de Sânt Ilie

20 iulie înseamnă, în calendarul ortodox şi în tradiţia satului românesc, pomenirea Sfântului Ilie Tesviteanul, adică cel din Tesba. Trebuie să ştiţi însă, că mai mult decât o simplă sărbătoare, această zi este legată de o serie de obiceiuri specifice. Se spune, de exemplu, că Ilie, căruţaşul cerului, este responsabil de vremea rea: el are un bici cu care fulgeră şi ca să te aperi de trăsnete trebuie să îţi faci semnul crucii, pentru că Dumnezeu i-a zis: În toate să dai, dar în cruce nouă să nu dai!În noaptea dinaintea zilei de Sfântul Ilie fetele obişnuiesc să meargă în

Articole | Print | Nici o opinie pana acum

Carne proaspătă

Există mai multe metode de a feri carnea de degradare, altele decât congelarea. Unele gospodine spun că o soluţie păstrarea cărnii în lapte… acru, cu condiţia ca acesta să fie schimbat la fiecare 24 de ore. Ciudat, nu-i aşa?

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Miel cu sos de iaurt

La 16 iulie 1544 se tipăreşte prima carte în limba română, „Catehismul românesc”, de către Filip Moldoveanul. Se sting din viaţă Eugen Lovinescu (anul 1943), scriitorul francez Edmond de Goncourt. Tot în această zi, anul 2000, se înregistrează o eclipsă de lună, ultima a secolului XX. Ingrediente: 600 g carne de miel 2 linguri unt 2 linguri orez sare şi piper Sosul de iaurt: 700 g iaurt 5 ouă 4 linguri unt 1 lingură făină sare şi piper Preparare: Se taie carnea în 4 bucăţi şi se condimentează fiecare bucată cu sare şi piper, apoi se pune la cuptor într-o

Carne de miel, Mâncăruri cu carne, Reţeta zilei | Print | Nici o opinie pana acum