Pui spaniol cu usturoi şi lămâie

Pui spaniol cu usturoi şi lămâie


2 ianuarie 1492 a însemnat capitularea Granadei, asediată din 1481 şi sfârşitul Reconquistei (lupta spaniolilor pentru eliberarea de sub ocupaţie arabă), când Muhammad al XI-lea, comandantul ultimei fortăreţe arabe din Spania, s-a predat regelui Ferdinand al II-lea.

Ingrediente:

1 lămâie
1 ceaşcă suc de lămâie
3 cartofi
1 ceaşcă vin sec
½ ceaşcă apă
1 pui
1 ceaşcă ulei
1 felie mare de pâine
5 căţei de usturoi
sare, piper

Preparare:

Puiul se asezonează atât în interior, cât şi în exterior, cu sare şi piper. Se zdrobeşte o parte din usturoi, se amestecă cu sare şi ulei. Cu sosul obţinut se unge pâinea, cu care, după aceea, se umple puiul. Peste pui se toarnă ulei, de preferinţă de măsline.
Cartofii se curăţă, se taie cuburi şi se aşază în tavă, lângă restul de usturoi întreg şi pui. Se stropeşte totul cu suc de lămâie şi apă.
Se coace, o oră, în cuptorul încins. Din când în când, atât carnea, cât şi cartofii se stropesc cu ulei. La final, se toarnă vinul peste friptura care se lasă încă 15 minute la foc mediu. Preparatul se serveşte imediat cu salată verde.

Taguri: , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Bucătăria spaniolă, Carne de pasăre, Mâncăruri cu alcool, Mâncăruri cu carne, Reţeta zilei.

Exprimați-vă opinia

*