Daily Archives: 19 Ianuarie 2009

Doodh Wale aloo (Cartofii lăptarului)

În 19 ianuarie 1966, Indira Gandhi devine prim-ministru al Indiei; 40 de ani mai târziu, NASA lansează „New Horizons”, prima sondă spaţială către Pluto. Aceasta va călători iniţial cu 57.000 km/h, apoi va folosi gravitaţia lui Jupiter şi va ajunge la micuţa planetă în iulie 2015. Dar mai sunt câţiva ani până atunci, aşa că haideţi să vedem ce se întâmpla în trecut în 19 ianuarie: În 1798 se năştea filosoful francez Auguste Comte, în 1809- poetul, scriitorul şi criticul american Edgar Allan Poe, în 1839- Paul Cézanne, pictor francez post-impresionist, iar în 1943 vedea lumina zilei cântăreaţa americană de

Bucătăria indiană, Mâncăruri cu brânză, Mâncăruri cu legume, Reţeta zilei | Print | Nici o opinie pana acum