publicat la 2 Noiembrie 2008; 9,190 afişări  

Editura Urban Lifestyle a deschis sezonul reţetelor preparate de invitaţii noştri. Aceştia vor găti pentru dumneavoastră reţeta lor preferată, însoţită de poze. Invitatul nostru de azi este Cristian Peev, care şi-a etalat măiestria în bucătărie şi care ne-a pregătit: File de somon la cuptor, în suc propriu

Ingrediente:

3 fileuri de somon
2 lămai
1 ceaşcă ulei de masline
sare, piper, după gust
1 gutuie feliată
1 kg cartofi
1 căpăţână broccoli
3 linguriţe mărar proaspăt
Ulei pentru prăjit

Pentru sos:

1 gălbenuş
1 linguriţă muştar
3 căţei de usturoi
1 lingură tarhon, proaspăt sau congelat
1 vârf cuţit de sare
5-6 linguri ulei vegetal
1 lingură smântână

Preparare:

Se curăţă fileurile de somon, se spală bine, se asezonează cu sare şi piper, şi se porţionează în bucăţi aproximativ egale. Deasupra fiecărei bucăţi se presară mărarul, tocat fin.
Se ia o folie de aluminiu, în care se aranjează 3 felii subţiri de lămâie, deasupra şe aşază o bucată de somon, care se stropeşte apoi cu ulei de măsline. Se împachetează astfel în folie de aluminiu toate bucăţile de somon, rând pe rând, garnisite fiind cu mărar şi puţin ulei, toate se aşaza într-o tavă.
Gutuia se curăţă de cotor, apoi se feliază, se sărează şi se stropeşte cu ulei, se amestecă în aşa fel încât uleiul să formeze o peliculă uniformă. Feliile de gutui se pun în tavă, lângă somon.
Se preîncălzeşte cuptorul la 200 de grade, apoi se introduce tava şi se lasă la foc mediu-iute 20 de minute. Apoi se scoate tava şi se desfac pacheţelele, nescoţând somonul din folia de aluminiu, se dă iar la cuptor, pentru 10 minute, să prinda culoare.
Între timp se prepară sosul astfel: într-un bol se omogenizează gălbenuşul cu muştar, încorporând treptat uleiul vegetal, se face o maioneză, în care se pune şi tarhonul. Într-un alt bol se pisează usturoiul cu sare, apoi se freacă cu puţin ulei, se toarnă o lingură cu apă fierbinte pentru a-l subţia puţin, apoi se strecoară prin sită peste maioneză pentru a nu scăpa în sos bucăţi de usturoi, se adaugă o lingură cu smântână se omogenizează.
Se pun cartofii curăţaţi şi tăiaţi cuburi şi broccoli la fiert, separat. Cartofii trebuie să fiarbă pe jumătate, apoi se rumenesc în ulei. Broccoli se trag în unt.
Pe un platou se aranjează de-o parte somonul, felii de gutuie, lângă se adaugă garnitura de cartofi cu broccoli şi nu în ultimul rând sosul acrişor.

File de somon la cuptor, in suc propriu (22 fotografii)
1 Noiembrie 2008
Reteta zilei

Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , .



4 răspunsuri la “File de somon la cuptor, în suc propriu”

  1. cum memorez reteta?
    e super tare

  2. Nu trebuie s-o memorati, s-o invatati pe de rost, aveti aici ingredientele si reteta sau o notati pe un carnetel. Cand mergeti la cumparaturi folositi o lista pentru cele necesare, iar preparand-o de mai multe ori veti vedea ca nici nu mai aveti nevoie de reteta notata.
    Multa bafta!

  3. Intr-o emisiune din Cireasa de pe tort, emisiune pe care o urmaresc cat de des reusesc, una dintre vedete era oripilata de cate oase continea somonul – medalion, initial nici nu stiuse ca e somon fiindca acesta avea oase, decretase ea intr-o singuranta deplina – “dar somonul nu are oase”.
    Pai nu, cel filetat chiar nu contine oase, restul da:))

  4. Foarte buna reteta si usor de preparat, am facut-o de 2 ori pana acum si o s-o fac si de Revelion, presimt c-o sa aiba trecere. Felicitari!

Trackbacks/Pingbacks

Exprimaţi-vă opinia

Veţi putea să vă modificaţi comentariul după trimitere.